Am vazut de curand un film care m-a cam pus pe ganduri. Este vorba de “Invention of lie”, un film in care toata lumea spune adevarul in afara de un singur om.
Este un fel de comedie, insa mesajul transmis are legatura cu religia. Personajul principal, Mark Belisson este de fapt Moise care “primeste” cele 10 porunci pe niste table de piatra. In film sunt de fapt 2 cutii de pizza. El le spune oamenilor ca este cineva acolo sus care decide totul, iar daca faci fapte bune ajungi intr-un loc frumos, in care toata lumea are vila, plin de fericire si dragoste, iar in schimb, daca faci fapte rele te duci intr-un loc plin de rautati, jafuri, omoruri, violuri s.a, insa nu are nici cea mai vaga idee despre ce vorbeste. Totul este de fapt o mare minciuna.
Parerea mea este ca regizorul vrea sa transmita faptul ca de fapt nu exista Dumnezeu, ci el a fost creat de cineva care voia sa detina controlul si pentru stoparea faptelor rele, care erau foarte dese acum foarte mult timp. Acest cineva este defapt o comunitate, ci anume Biserica. Biserica a detinut controlul asupra planetei foarte mult timp. Are foarte multe bogatii si primeste foarte multe donatii pentru ca, nu-i asa, este “Casa Domnului”, iar daca Dumnezeu ne-a ajutat sa facem bani, de ce sa nu donam si Bisericii ca rasplata pentru ajutorul primit. Dar de ce are nevoie Biserica de atatia bani? Plateste taxe? Intretine familii? Ajuta oameni cu altceva decat sfaturi citite din carti?
Ideea e ca daca Biserica a vrut sa preia controlul asupra planetei acum ceva timp in urma, fara prea mare succes, insa. Daca Dumnezeu a creat lumea si vroia dreptul sa o conduca prin “trimisii” sai pe pamant, eu cred ca si reusea. Doar e atotputernic, poate face orice.
Ce pot sa spun, interesant filmul. Un film care iar a starnit controverse in mintea mea. Ma simt confuz, si nu numai datorita filmului, ci datorita multimilor de intrebari pe care le am si pentru care nu gasesc raspunsuri, mai ales ca incepe sesiunea si am alte probleme acum…


Am filmul de câteva zile, dar nu eram sigură dacă vreau să mă uit la el, mă gândeam că mă voi plictisi. Acum m-ai făcut curioasă şi o să mă uit şi eu la el.
Cât despre examene, îţi urez mult succes
Dacå ne gindim de cite ori mintim pe zi…de multe
Invention of Lying… Numai zic.