Vi s-a intamplat vreodata sa va simtiti singuri chiar daca langa voi se afla o multime de oameni?
In aceeasi situatie sunt si eu. Am impresia ca nu apartin acestei lumi. Desi am o gramada de prieteni si de cunostinte, am impresia ca nu sunt ca mine. Nu avem aceleasi idei, conceptii, lucru care ma face sa ma simt singur, rupt de realitate, rupt de tot ceea ce ma inconjoara. As fi vrut ca macar pentru un moment sa nu-mi pese de nimic, sa nu mai gandesc atat de mult. Nu stiu, cateodata am impresia ca sunt prea analitic, ca despic de prea multe ori firu-n patru. Sunt un fel de Allan din romanul Maitreyi, caut tot timpul explicatii, analizez orice gand care il am in cap, cu tulburari si framantari permanente, discutii cu subconstientul sau cu celelalte personalitati din interiorul meu care vor sa iasa la suprafata. Nu sunt schizofrenic, dar pur si simplu asa simt.
Poate am ajuns la maturitate prea devreme si inteleg unele lucruri, poate sunt eu de vina si nu ma adaptez lumii in care traiesc, poate ca toti din jurul meu sunt prea superficiali iar eu ma simt cumva complexat de lucrul asta. Nu stiu, in orice caz am multe intrebari fara raspuns, dar cred ca odata cu trecerea timpului vor veni si raspunsurile. Pana atunci ma duc la meci.Hai Steaua! Pa.
Nu vreau să te descurajez, dar mă îndoiesc că răspunsurile vor veni. Îţi spun asta din proprie experienţă. Şi eu sunt genul de persoană care despică firul în mai mult de 4 părţi, analizez absolut totul, gândesc prea mult, mă agit şi mă stresez mult prea mult de prea multe ori şi mai ales când nu este cazul.
Este adevărat că aş vrea să nu mai analizez aşa mult orice situaţie, este stresant de multe ori, dar în unele cazuri mi-a prins bine, am ştiut la ce să mă aştept de la alţi oameni sau de la situaţiile în sine. Practic, ştii aproape tot timpul ce se va întâmpla pentru că ştii la ce să te aştepţi, nu o să te ia nimeni prin surprindere, deşi mai sunt şi excepţii.
Nu există motive să fi complexat. Fiecare poate să creadă ce vrea. Ştiu prea bine cum e să fi înconjurat de o groază de oameni şi totuşi să te simţi singur…sentimentul nu o să dispară niciodată, numai că o să devină ceva mai uşor de suportat, cu timpul, când vei întâlni pe cineva care chiar să te înţeleagă.
SAluT,stii…. ceea ce ai scris..asta simt si eu..
si imi dau o mie si una de intrebari pe secunda… si imi doresc sa stiu al carui loc din aceasta lume apartin..
de mic copil imi dau intrebarea Cine sunt?..si aceasta intrebare ma urmareste de ceva ani…
Nustiu ce sa iti spun..probabil ca Yuri are dreptate si nu vom mai gasi raspuns la aceasta intrebare.. dar.. ma bucur ca nu sunt unica cu asa problema..